top of page

Perspectiva conica a constituit una dintre descoperirile de seama din perioada efervescentei renascentiste a secolului al XV-lea. Cativa artisti florentini carismatici si devotati meseriei lor au pus bazele geometrice ale perspectivei liniare, experimentandu-le apoi in lucrarile lor. Curand, beneficiile perspectivei au fost preluate de catre arhitecti, care le-au inclus in reprezentari realizate cu maiestrie.

In perioada barocului, perspectiva a devenit componenta de seama a urbanismului, cu ajutorul careia au fost concepute si trasate principalele artere prezente in marile capitale europene. Atunci a fost inclus asa-numitul capat de perspectiva, prin care limitele unui bulevard converg spre un punct unde este amplasata o constructie-obstacol vizual, cu rolul de a inchide perspectiva.

Construirea de perspective elaborate cu precizie matematica, prin folosirea plansetei si a instrumentelor specifice desenului tehnic, poate fi demobili- zatoare, din cauza complexitatii si cantitatii de timp alocat. De aceea, incurajam reprezentarile realizate de mana, care tin seama de principiile simple ale perspectivei, desene ori schite care au forta si pot reda o idee valoroasa, o compozitie volumetrica de exceptie, sau au capacitatea de a trans- mite privitorului un mesaj benefic. Perspectiva constituie un mijloc pretios de exprimare vizuala a ideilor, insa regulile si conventiile academice impuse pot fi, uneori, potrivnice spontaneitatii si chiar creativitatii artistice.

Ideile prezentate in aceasta carte, impreuna cu materialul exemplificativ reprezinta puncte de vedere personale, acumulari dobandite pe parcursul multor ani de activitate in domeniul arhitecturii, prin studiu individual, lucru efectiv la planseta si in fata monitorului, colaborari, calatorii si pasiuni.

bottom of page